28 August 2011

Box of chocolates

“My mama always said life was like a box of chocolates. You never know what you’re gonna get. / Mama mea spunea mereu că viaţa e ca o cutie cu bomboane de ciocolată. Niciodată nu ştii ce urmează să primeşti”.

Am primit in urma cu ceva timp un mail de la o cunostinta referitor la o experienta emotionanta a ei si mi-a permis sa il copiez si aici, pentru a emotiona si alte inimi sensibile, cum e si a mea.:)

"M-am trezit intr-o dimineata cu un gand : Ce sa fac eu cu pantofii mei roz care mi-au ramas mici de ceva ani si nu i-am mai scos eu din cutie poate-poate mi-or mai fi buni vreodata? Lung gand, stiu, insa asa m-am trezit, ce nebunie , nu? Asa ca tot intorcand eu situatia, cui sa ii dau, cine i-ar purta, sa nu ii arunce, etc. mi-am amintit de un centru de copii de la noi din oras , la care nu am fost niciodata si mi-ar fi placut sa merg sa las acolo niste hainute.

Am sarit din pat in momentul urmator parca de frica sa nu imi pierd ideea si am scos toate hainele din dulapuri si le-am intors pe toate partile "carosabile"- cum zicea cineva, ale gandurilor mele si le=am analizat daca le mai tin sau nu etc si etc. Si iata am strans 2 plase de haine si incaltaminte si carti si tot felul de lucruri care nu imi mai trebuie:)

In secunda doi am sarit in masina si am zburat spre centrul respectiv sa imi las acolo hainutele. Pe leagan se dadea o fetita care atunci cand m-a vazut , a inceput sa le spuna celorlalte ca a venit cineva sa le aduca ceva, si le indica sa se adune la educatoare sa vada ce.

Am ajuns cu emotie langa educatoare si s-au strans in jur vreo 10 fetite pana in 7 ani si cateva mai maricele, cu ochii mari pe plasa mea de haine, care parea inutil de mica in acel moment.

Fiecare haina a fost analizate si revendicata de cate vreo "fata mai mare" apoi scris pe ele numele fetei ca sa nu se incurce...erau asa curioase si incantate...cele mici din pacate nu au nimerit nimic, ceea ce le-a determinat sa afirme:"nu e nimic pentru noi" cu cea mai mare dezamagire in suflet, ca m-au emotionat la lacrimi si imi parea rau ca nu am stiut ca sunt si fetite asa mici.

Au ajuns apoi la cutia de bomboane de ciocolata si la vederea ei asa bucurie au manifestat si au inceput sa cante, incat iti spun, mi-au dat lacrimile...radeam si plangeam , daca ma intelegi...fetele mari m-au zarit si au inceput sa cante ceva cu "mancare-inchisoare" dar cine le auzea..vedeam nerabdarea micutelor in fata cutiei de bomboane si cum fiecare isi dorea sa manance alta bomboana decat nimerise...ajunsese una de caciula...si iar mi-a parut rau ca nu am dus mai multe...asa bucurie nu am vazut vreodata pe fata nimanui caruia i-am dat vreo cutie de bomboane...

Cu ochii lor mari si curiosi si manutele framantandu-se la fiecare miscare, am ramas ca tintuita si nu imi venea sa plec, voiam sa le fac fericite...nici nu sti ce trece prin tine cand afli ca nu le vor parintii, ca sunt abandonate, ca nu mai vor sa stie parintii de ele...ca sunt in plus in familiile lor...si tocmai ii spuneam educatoarei cate cupluri se chinuie sa aiba copii si altii nu ii mai vor...

La plecare, dupa ce abia mi-am scos cuiele din talpi , fiind tintuita acolo de privirile lor si de dorinta lor de a mai sta, m-a pupat pe obraz o micuta de 5 anisori...si cred ca in acel moment ceva in mine a explodat de bucurie si tristete , de duiosie si tandrete, voiam sa o imbratisez si sa ii spun ca va fi bine...dar ce stiu eu cum va fi?

De pe leaganul ei, micuta mi-a spus :La revedere, multumim doamna si mai veniti la noi...sa ne mai aduceti ceva...cociolata..."



Citind mica poveste de daruire a prietenei mele mi-am amintit de copii de la bloc carora le mai arunc pe geam cate o bomboana si ce bucurie au ei in ochisori...si au parinti care ii iubesc si le dau tot ce au nevoie...cred ca voi merge si eu la un centru de copii sa duc o cutie doua de bomboane si sa vad si eu ce a vazut prietena mea in ochii lor, imi va prinde bine in a intelege nevoie de iubire materna a fiului meu si la fel voi simti bucuria de a darui ceva mic cuiva care niciodata nu va primi ceea ce si-a dorit mereu-dragostea parintilor.

Sub stele trece apa
Cu lacrima de-o sama,
Mi-e dor de-a ta privire,
Mi-e dor te tine, mama.

Maicuta mea: gradina
Cu flori, cu nuci si mere,
A ochilor lumina,
Vazduhul gurii mele!

Grigore Vieru

2 comments:

Marcel said...

Felicirari Mili, m-a emotionat si pe mine articolul tau si poate chiar e cazul sa dau si eu cuiva o cutie de ciocolata :)

Mili said...

multumesc de apreciere Marcel si ma bucur ca ti-a ajuns la suflet..ciocolata, dar nu numai:)