29 June 2009

Povestea alcionului

Am auzit in una din minunatele predici ale parintelui Cornel Ursu o poveste care mi-a placut...si am vrut sa o scriu aici. Povestea a pornit din ideea ca Dumnnezeu are grija de fiecare din noi, asa ca sa nu ne mai pierdem timpul cu griji referitoare la mancare si haine si bautura pt trup, ci cu griji referitoare la hrana sufletului, la desavarsire...

" Apoi, ca să ne arate bunătatea Sa negrăită şi purtarea Sa de grijă faţă de noi şi de toate făpturile Sale, ne trimite cu mintea la păsările cerului, zicând: Căutaţi la păsările cerului, că nu seamănă nici nu seceră, nici nu adună în jitniţe şi Tatăl vostru Cel ceresc le hrăneşte (Matei 6, 26).

„Zilele alcionului“

Iată istorisirea Sfântului Vasile: „Această pasăre, alcionul, are obiceiul a-şi scoate puii la marginea mării. Ea îşi pune ouăle în nisip lângă apa mării şi le cloceşte pe la mijlocul iernii, când se pornesc pe mare vânturi şi furtuni care cu pornire mare izbesc valurile sale de maluri. Dar toate valurile şi furtunile se potolesc şi se alină, când alcionul şade pe ouă în cele şapte zile, după care ies puişorii din găoace. Fiindcă şi de hrană au trebuinţă, Dătătorul Cel Mare, Dumnezeu, a mai dăruit acestei păsări, încă şapte zile pentru creşterea puilor săi. În şapte zile puii acestei păsări pot zbura spre a scăpa de apele mării. Aceste lucruri le ştiu corăbierii de prin aceste locuri şi numesc aceste zile zilele alcionului.

Corăbierii, cu corăbiile încărcate de mărfuri, aşteaptă să vină zilele alcionului, spre a porni în largul mării. Ei ştiu că atunci Dumnezeu ţine marea în loc, să nu se tulbure pentru ouăle şi puişorii alcionului“.

Apoi zice marele Vasile: „Aceasta ţi-am pus înainte ca o lege, omule, despre purtarea de grijă a lui Dumnezeu către cele necuvântătoare, spre îndemnare, ca să ceri de la Dumnezeu cele spre mântuirea ta, căci dacă pentru o pasăre este atâta purtare de grijă, apoi ce nu s-ar fi făcut pentru tine, pe care te-a făcut după chipul lui Dumnezeu“ (Sfântul Vasile cel Mare, Omilii la Hexaimeron, Bucureşti, 1986. p. 164).(...)


:) da...si cum zice si Parintele Teofil , imparatia Cerurilor este aici, printre noi, dar noi o indepartam cu atatea griji...am aflat cu tristete in suflet ca parintele Teofil este bolnav si nu se stie cand....cand...asa ca am fost sa il vad si mi-au dat lacrimile in fata incaperii unde spovedeste...e atata liniste in jur si asa un vant de cald si atata bunatate in jurul lui...cum sa stea o inima tare? a fost bun, ca intotdeauna, desi din doua vorbe a pus punctul pe i, cum face mereu:) sa il aiba Dumnezeu in paza!

No comments: