15 August 2008

Adio,arme...



Ultima carte pe care am citit-o - in totalitate- a fost Adio, arme de Ernest Hemingway...am ales-o din 2 motive...unul e ca de cand calatoresc cu trenul, am mereu o carte cu mine...am trecut acum la seria Hemingway, dupa ce am citit cu mare interes si entuziasm In umbra omului, un studiu asupra cimpanzeilor...al doilea motiv e ca in vorbirea curenta spun mereu"Adio, arme", sau , mai nou, aud "Adio,gringo"...asa ca mi-am propus ca citesc si cartea daca tot ii stiu titlul asa de bine...

Mi-a parut incarcata cu regrete si tristete si neimplinire...intr-un oarecare fel...ma intreba cineva daca imi pare vesela sau trista si am raspuns ca e relativ..de ce? pentru ca fiecare o intelege in functie de cum vede viata si de cum a trait pana acum...eu o vad ca pe o experienta normala, unica in fond, ca a oricarui individ, insa superb transpusa in cuvinte...

Mi-am permis sa extrag ce mi-a atras mie atentie, in special deoarece am descoperit o legatura intre ea si Pentru cine bat clopotele...iar cine a citit cartile , ma intelege...:P

Totusi descifrarea titlului imi creeaza inca probleme...nu i-am suprins subtilitatea...

"Dumnezeu mi-e martor ca nu voiam sa ma indragostesc de ea. nu voiam sa ma indragostesc de nimeni.Dar Dumnezeu mi-e martor ca ma indragostisem..."

"-Ai sa vii la nunta noastra, Fergy?
-Voi n-o sa va casatoriti niciodata.
-Ba o sa ne casatorim.
-Nu, niciodata.
-O sa va certati inainte de a va casatori.
-Nu ne certam niciodata.
-Atunci ai sa mori. Ori te certi cu ea ori ai sa mori.Intotdeauna e asa.Nu te casatoresti."

"-De ce ti-e teama de ploaie?
-Nu stiu.(spuse ea)
-Spune-mi.
-Bine. Mi-e teama de ploaie pentru ca uneori ma vad moarta in ploaie."

"Am ramas afara pe coridor.In mine se facuse un gol imens. Nu ma gandeam la nimic.Stiam ca avea sa moara si ma rugam sa nu fie asa.N-o lasa sa moara. Oh, Dumnezeule, te rog, n-o lasa sa moara. Voi face orice pentru tine daca n-ai s-o lasi sa moara. Bunule Dumnezeu, n-o lasa sa moara. Te rog, te rog, te rog, n-o lasa sa moara. Ai luat copilul, dar n-o lasa sa moara. Te rog, te rog, bunule Dumnezeu..."

"Dupa ce au plecat(medicii) si am inchis usa, am stins lumina si mi-am dat seama ca totul era in zadar. Era ca si cum mi-as fi luat ramas bun de la o statuie. Dupa o clipa am iesit, am plecat de la spital si m-am intors la hotel prin ploaie."

"Asta-i pana la urma. Mori. Nici nu stii cum. N-ai vreme niciodata sa inveti cum vine asta. (cum spunea Eminescu?! "Nu credeam sa-nvat a muri vreodata"?!) Te arunca in viata si-ti spun regulile si prima data cand te prind la stramtoare, te omoara.Sau te omoara fara rost, ca pe Aymo.Sau te imbolnavesc de sifilis, ca pe Rinaldi.Si pana la urma tot te omoara. Poti sa fii sigur de asta. Asteapta numai, si vei fi omorat."

Totusi, pentru a nu speria publicul, anunt ca nu m-am lasat impresionata de asa ganduri negre ale indragostitului care isi pierde iubita, ale omului care isi vede prietenii murind ...pentru ca inca nu am ajuns sa le experimentez, desi stiu ca e inevitabil la un moment dat..TOTUSI, acum ca Alexandra face cu mine ore de germana, aflu in fiecare zi ce mai face albinuta Maia in incercarea ei de a descoperi lumea:) Si e tare pishichera albinuta asta!!:))

Sanatate si virtute:)

4 comments:

Anonymous said...

iti recomand si "Pentru cine bat clopotele" de acelasi autor....
In sfarsit...altceva...un blog despre ceva in lumea asta plina de nimicuri...si cum ti am mai zis...blogul tau...o oaza de natura si lucruri care-ti descretesc fruntea, intr-un birou prafuit plin de povesti obositoare si inutile...
Georgiana B.

Milishor said...

yaya, Georgi...tocmai faceam o comparatie in blog cu ceva din Pentru cine bat clopotele, care mi-a placut poate mai mult decat Adio,arme...multumesc pentru ganduri, ti-am spus ca astfel de pareri ma fac sa scriu ce imi trece prin gand:)

Anonymous said...

-am intrat ieri pe blog, am citit si descrierea impresiilor despre "Adio arme" si am vizionat clipul de pe youtube, foare patrunzator, te miri cum te poti adapta situatiei - sa zici cu nonsalanta, zimband "we could get a bomb..." ca si cum ai spune: ei si ce daca ploua, eu tot am vrut sa ma plimb cu tine prin parc. De parca bombardamentele ar fi ceva uzual, fac parte din viata cotidiana si trebuie sa invatam a trai pe varful unui ac... atat cat ne putem pastra echilibrul. ma ororile ,macabre sunt ororile razboiului nu numai prin prisma eroilor rapusi, ci si a urmelor ce le sapa in familii, in oamenii care raman singuri fara pereche....Luci

Milishor said...

da Lu, asa e, ororile ce las aurme grele in familii, si sunt sigura ca acum vb gura fara mine, sau vb din filme,pt ca nu am simtit niciodata asa ceva...ce inseamna sa pierd pe cineva in razboi..desi daca e sa stau si sa filosofez, viata asta e un razboi intreg..azi pierzi o lupta, maine castigi doua, si tot asa...te lupti cu inamicii mereu si mereu mai buni, mai inarmati, mai tenace, mai cruzi si mai murdari si fara suflet, fraternizezi cu oameni straini si uiti la un moment dat de mama si de tata si intorci armele impotriva neamului tau...chiar am iesit din razboi sau traim unul in fiecare zi? intr-adevar, e o treaba frumoasa ca in mijlocul atator pierderi si bombe sa descoperi dragostea, sa ai timp de ea, sa o hranesti si sa te hraneasca si sa lasi deoparte tot ce explodeaza .... ah, frumos lucru au realizat Henry si Cat...dar au pierdut razboiul.